În Vinerea Mare se face pomenirea Patimilor şi mărturia tâlharului care a ajuns în Rai; se rosteşte Prohodul. Tot în acestă zi, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla, nu se muncea la câmp. Singurul lucru pe care îl puteau face gospodinele era să frământe şi să coacă pasca.
Pentru creştini, praznicul Învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare. Prin jertfa sa pe cruce, Iisus Hristos „omoară moartea”, izbăveşte omul de păcatul adamic, redându-i veşnicia vieţii.
Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare.
Potrivit antropologului Cirprian Voicilă de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în această zi, ţărăncile făceau pasca rotundă deoarece credeau că scutecele în care a fost înfăşat Domnul nostru Iisus Hristos au avut formă rotundă. Sau o făceau în patru colţuri, având ca model piatra Sa de mormânt. La mijlocul copturii se făcea o cruce. Înainte de a băga pasca în cuptor, gospodinele făceau semnul crucii cu lopata pe cei patru pereţi ai cuptorului şi rosteau următoarea rugăciune: „Cruce-n casă,/ Cruce-n piatră,/ Cruce în tus-patru/ Cornuri de casă/ Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica Precista la fereastră”. Cojile de la ouăle folosite la pască erau aruncate pe o apă curgătoare.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, toţi creştinii merg la biserică aşteptând marea bucurie a Învierii Domnului.
„În noaptea Învierii, ţăranul român lua pasca, dar şi alte alimente – dacă avea – pe care le îndesa într-o desagă spre a fi sfinţite la biserică. După încheierea Sfintei Liturghii, dimineaţa se întorcea acasă cu lumânarea aprinsă şi o stingea de grindă. După ce mânca sfânta anafură, pasca, ouăle şi celelalte bucate sfinţite la biserică, împreună cu toţi casnicii săi, aşeza masa înfruptându-se din toate cele pregătite din timp şi prelungind, astfel, bucuria de care se împărtăşise la sfânta biserică. Pe masa sărbătorii de Paşti un loc aparte îl ocupă mielul, care este considerat de etnologi, aliment ritual, dar şi un simbol hristic”, scrie Ciprian Voicilă, cercetător MNŢR.
