Selecționerul României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Bucureşti. „Il Luce” este sub atenta supraveghere a medicilor după ce a contractat o gripă severă. În vârstă de 80 de ani, tehnicianul acuza probleme de sănătate încă de la sfârşitul anului trecut, motiv pentru care şi-a anulat deplasarea în Antalya, unde trebuia să supravegheze cantonamentele echipelor româneşti.
Problemele de sănătate au început în perioada Crăciunului, când selecţionerul României a suferit o răceală puternică, fiind nevoit să stea la pat pe durata sărbătorilor. În vârstă de 80 de ani, antrenorul a transmis un mesaj din spital și speră că se va reface repede, întrucât vrea să pregătească echipa naţională a României pentru barajul de la finalul lunii martie.
Meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Turcia este programat pe 26 martie 2026, la Istanbul. Dacă tricolorii vor trece de Calhanoglu și compania, atunci va urma o finală cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, care va avea loc pe 31 martie. Dacă echipa de fotbal a României va reuşi să treacă de acest baraj, va participa la Mondiale în Grupa D, alături de Paraguay, Australia şi Statele Unite ale Americii.
În 2009, Lucescu a fost operat pe cord la Donețk, în perioada în care o pregătea pe Șahtior, iar medicii ucraineni i-au montat un stent. În 2023, s-a operat de coxartroză la șoldul stâng, iar anul trecut tehnicianul a mai suferit o intervenție chirurgicală, la șoldul drept, unde i-a fost pusă o proteză.




