Votanţii lui Călin Georgescu sunt tinerii, cel puţin asta arată un sondaj INSCOP făcut în ziua alegerilor. Dacă ne gândim că platforma de promovare politică a candidatului a fost TikTok, este explicabil de ce 31% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani au votat cu Georgescu. Cine sunt aceștia? Tinerii cu studii medii care visează la totalitarism pentru că democrația nu li se potrivește.
De cealaltă parte, doar 8% din alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani i-au dat votul candidatului independent. Acelaşi sondaj arată că 20% dintre persoanele cu studii primare sau fără studii și 23% dintre persoanele cu studii medii au votat cu Călin Georgescu, în timp ce dintre persoanele cu studii superioare care au votat, doar 13% au pus ştampila pe el.
Nu este aproape nici o diferenţă când vine vorba de sex. Cifrele extrase din sondajul realizat în ziua votului confirmă şi datele unui alt studiu. Acesta arăta – încă dinaintea alegerilor – că 41% dintre tinerii din categoria de vârstă 18-34 de ani sunt în favoarea instaurării unui regim totalitar fără alegeri regulate.
Tinerii au argumentat că simt că democrația nu li se potrivește şi sunt nesiguri de viitorul lor. În plus, politicienii de extremă dreapta devin din ce în ce mai vizibili pe rețelele sociale.
Remus Ioan Stefureac, politolog și director al INSCOP Research, a făcut public profilul votanţilor candidatului independent Călin Georgescu.
„Câteva concluzii rapide din acest prim slide, care se raportează la ultimele date extrase din sondajul realizat în ziua votului (19,9% vot Călin Georgescu pe ultima raportare de la ora 21.00).
- 31% dintre tinerii de 18-24 de ani au votat cu dl. Georgescu, în contrast cu doar 8% dintre alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani care au optat pentru domnia sa.
- Alegătorii tineri, până în 44 de ani au fost mai mobilizati să voteze cu dl. Georgescu, decât votanții cu vârsta de peste 45 de ani.
- Bărbații și femeile nu se diferențiază în ceea ce privește intenția de vot pentru dl. Georgescu. Poate fi un posibil indicator al necunoașterii unora dintre opiniile domniei sale cu privire la rolul femeii în societate.
- 20% dintre persoanele cu studii primare și fără studii și 23% dintre persoanele cu studii medii au votat cu dl. Georgescu, comparativ cu 13% dintre persoanele cu studii superioare care au optat pentru domnia sa”, a scris directorul INSCOP Research pe Facebook.