Vânzarea activelor statului este blocată până la sfârșitul anului 2027. Senatul a adoptat o lege prin care este interzisă înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale. Proiectului a fost inițiat de PSD și amendat de AUR. Camera Deputaților are votul final, în calitate de for decizional.
Proiectul, aflat în procedură de urgență la Senat, a fost adoptat că 70 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 11 abțineri.
„Am scos elefantul din încăpere. Astăzi, în plenul Senatului a trecut legea privind interdicția de a înstrăina acțiuni ale statului la companiile profitabile pâna la 31 dec 2027. Nu suntem, de principiu, împotriva listării. În schimb, suntem împotriva metodei alese-de vânzare accelerată prin negociere directă și a momentului inoportun în condițiile volatilității pieței financiare și energetice. Restul e zgomot și propagandă!”, a anunțat Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, într-o postare făcută luni pe Facebook.
Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, s-a pronunţat împotriva proiectului pentru că acesta „nu protejează interesul naţional, ci blochează reforma şi este pretext pentru o moţiune de cenzură”.
„Probabil va fi cea mai scumpă moţiune de cenzură din istorie. Ni se spune că listarea înseamnă vânzare. Este fals. Listarea înseamnă transparenţă, disciplină, performanţă. Statul rămâne acţionar majoritar, dar companiile sunt obligate să livreze rezultate. (…) Această iniţiativă nu protejează interesul naţional, protejează, de fapt, lipsa de reformă, iar sincronizarea ei cu moţiunea de cenzură spune, de fapt, realitatea. Nu e o dezbatere economică serioasă, ci o justificare politică construită în grabă”, a spus Şipoş.
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Gabriela Horga (PNL), consideră că această iniţiativă legislativă arată că „în România a apărut un nou pol antieuropean condus de domnul Sorin Grindeanu (preşedintele PSD – n.r.)”.
Vor fi exceptate companiile cu pierderi pentru 5 ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei. De asemenea, conform unor amendamente inițiate de AUR vor fi permise majorarea capitalului social prin emisiune de acțiuni noi și emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni, cu condiția menținerii controlului statului asupra acestor companii.
Măsura vine după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a propus o reformă a 22 de companii de stat, printre care și posibila vânzare a unor acțiuni minoritare la companii de stat, așa cum prevede PNRR. Gheorghiu a precizat că e vorba de o listă exploratorie pentru care e nevoie de o decizie politică. PSD a arătat că nu ar fi fost consultat cu privire la astfel de înstrăinări de acțiuni, în timp ce premierul Bolojan a replicat că vânzarea de acțiuni minoritare este prevăzută în programul de guvernare, s-a realizat cu acordul miniștrilor PSD,




