Un episod aparent banal, petrecut între copii, a stârnit o reacție puternică din partea artistei Andreea Bănică, după ce fiul ei, Noah, a fost implicat într-o situație pe care aceasta o consideră gravă și periculoasă. Vedeta a vorbit deschis despre incident și a tras un semnal de alarmă legat de comportamentul tot mai agresiv din rândul celor mici.
Totul s-a întâmplat în timpul unei ieșiri, când mai mulți copii de vârsta lui Noah i-au luat casca de pe ATV și au aruncat-o într-o râpă, fără să se gândească la consecințe. Gestul, aparent o „joacă”, a fost perceput de artistă ca un caz clar de bullying.
Reacția ei a venit imediat, într-o postare în mediul online, unde a explicat cât de periculos este să tratăm astfel de episoade ca fiind lipsite de importanță.
„Faptul că un copil are și altul nu nu ar trebui să fie un motiv de răutate”, a transmis Andreea Bănică, sugerând că invidia și lipsa de educație pot sta la baza unor comportamente care, în timp, se pot agrava.
Artista spune că astfel de gesturi nu apar din senin și că ele sunt, de multe ori, începutul unor probleme mai mari – de la bullying până la violență.
Nu este pentru prima dată când Andreea Bănică vorbește despre importanța educației și a limitelor în creșterea copiilor. De-a lungul timpului, vedeta a explicat că încearcă să își crească fiul într-un mediu echilibrat, în care accesul la tehnologie este controlat și valorile sunt bine definite.
De această dată însă, experiența a fost una personală și a atins-o direct ca părinte. Dincolo de pierderea unui obiect, ceea ce a deranjat-o cel mai mult a fost mesajul transmis prin acel gest.
Andreea Bănică a subliniat că, în copilăria ei, lipsurile nu au dus niciodată la astfel de reacții, ci dimpotrivă, au motivat-o să își dorească mai mult prin muncă și ambiție.
Mesajul ei vine într-un moment în care fenomenul bullying-ului este tot mai prezent în discuțiile publice, iar cazurile care implică copii devin din ce în ce mai frecvente.




