Horațiu Potra împreună cu fiul său Dorian Potra și nepotul Alexandru Potra se vor preda autorităților române pentru a fi judecați în țară. Anunțul a fost făcut de Christiana Mondea şi Şerban Moga, avocaţii celor trei, susținând că ”decizia de a se preda este dovada unor oameni care nu au nimic de ascuns”.
”În calitate de avocaţi ai familiei Potra, dorim să informăm opinia publică asupra faptului că cei trei
clienţi ai noştri au luat decizia de a reveni voluntar în România și de a se preda autorităților, pentru
a fi judecaţi în fața instanțelor române.
Această hotărâre nu este una impusă, ci un gest asumat, de demnitate și curaj, al unor oameni care
doresc să își dovedească nevinovăția în mod deschis, în fața justiției române. Deși aveau șanse
reale și considerabile de a evita extrădarea din Emiratele Arabe Unite, familia Potra a ales calea
cea mai grea, dar și cea mai onestă: să se întoarcă acasă, să își confrunte acuzațiile și să își curețe
numele”, anunță avocații într-un comunicat.
„Nu mă ascund și nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie și vreau să pot privi lumea în
ochi, știind că am ales adevărul, nu frica”, a transmis Horaţiu Potra prin intermediul apărării sale.
Avocații susțin că Horațiu Potra nu s-a sustras niciodată urmăririi penale. La momentul
emiterii mandatului de arestare, acesta se afla deja în Dubai, unde locuia și își desfășura activitatea
în mod legal.
Prin acest demers comun, familia Potra își exprimă disponibilitatea totală de a colabora cu organele
judiciare și dorința ca toate aspectele cauzei să fie analizate în mod obiectiv, în cadrul unui proces
corect și echitabil.
La începutul acestei luni, Potra încercase să anuleze mandatul de arestare din România prin intermediul avocaților săi, dar un judecător i-a respins cererea.




