• Știrea ta
  • Contact
luni, 25 mai 2026
Niciun rezultat
View All Result
NEWSLETTER
The News Man
Descoperă lumea la timp
  • Home
  • Ultimele știriNOUTATI
  • Eveniment
  • Politic
  • Externe
  • Economic
  • Sănătate
  • Entertainment
  • Sport
  • Horoscop
  •  
  • Home
  • Ultimele știriNOUTATI
  • Eveniment
  • Politic
  • Externe
  • Economic
  • Sănătate
  • Entertainment
  • Sport
  • Horoscop
  •  
Niciun rezultat
View All Result
The News Man
Niciun rezultat
View All Result
Home Coffee break

O femeie de 38 de ani, gravidă în patru luni, a murit în Spitalul Judeţean Bacău, la 24 de ore de la internare

2 aprilie 2024
Timp mediu de citire: 4 minute
A A
O femeie de 38 de ani, gravidă în patru luni, a murit în Spitalul Judeţean Bacău, la 24 de ore de la internare
Share on FacebookShare on Twitter
Julius Meinl Julius Meinl Julius Meinl

O femeie de 38 de ani, gravidă în 16 săptămâni în urma unei fertilizări in vitro, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, la 24 de ore după ce a fost internată, în condiţiile în care la internare medicii au constatat că sarcina i se oprise din evoluţie. Concubinul femeii a depus o plângere la Poliţie, cerând o anchetă care să arate dacă spitalul este de vină pentru decesul acesteia. Reprezentanţii unităţii sanitare susţin că decesul nu a fost cauzat de problemele ginecologice şi explică faptul că nu au intervenit pentru că au considerat că, în condiţiile în care femeia avea febră şi un uter ”în suferinţă”, o intervenţie în urgenţă nu ar fi fost oportună. Oficialii unităţii sanitare au dat detalii despre cauza preliminară a decesului, subliniind că probe pentru analize toxicologice au fost trimise la Iaşi.

Femeia în vârstă de 38 de ani, cu sarcină de 16 săptămâni prin fertilizare in vitro, a ajuns la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău în dimineaţa zilei de 15 martie, la ora 6:30, în urgenţă. Ea a fost consultată de medicul de gardă, atât clinic, cât şi ecografic şi i s-a pus diagnosticul de sarcină oprită din evoluţie.

”Pacienta nu ştia acest diagnostic, fusese evaluată de medicul care urmărea sarcina în privat, în urmă cu 48 de ore, când examenul a arătat sarcină normală. Cu o zi înainte s-a simţit rău şi s-a consultat cu medicul care urmărea sarcina şi i-a spus să ia două-trei tablete, dacă nu se ameliorează starea, să se prezinte în Urgenţă. În Urgenţă a venit însoţită de soţ, cu stare generală relativ bună, şi a acuzat febră, cefalee şi mialgii”, a declarat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Aurelia Ţaga. 

Femeia a rămas internată pe sectorul septic şi, pentru că venise cu febră, s-a solicitat un examen de terapie intensivă al maternităţii, medicul recomandând tratament. 

”Spre amiază, starea pacientei s-a agravat, în sensul că au apărut dureri abdominale accentuate, în etajul superior, cu stare de agitaţie şi cu alterarea stării generale. S-a întrunit comisia de medici – doi medici ginecologi şi un ATI-st – au examinat din nou această pacientă şi au solicitat examen de chirurgie generală, examen care s-a concretizat după ce s-a făcut radiografie pulmonară care a infirmat ca sursă a febrei o patologie pulmonară şi o ecografie abdominală care a recomandat o laparoscopie diagnostică. Pacienta a rămas la Chirurgie generală, echipa operatorie a fost completată şi de medicul ginecolog care a examinat pacienta. În timp ce s-a efectuat laparoscopia diagnostică medicul ginecolog s-a consultat cu un profesor de Obstetrică-ginecologie din Centrul Universitar Iaşi pentru a lua cea mai bună decizie. Între timp, a avut loc avortul spontan şi nu a mai fost nevoie de intervenţie pe sfera genitală”, a precizat reprezentanta spitalului. 

Ea a adăugat că investigaţiile periodice au arătat că a fost vorba despre o ”evoluţie fulminantă”, cu un prognostic ATI sever, în condiţiile în care femeii i-a scăzut mult PH-ul organismului, iar analizele privind lactatul şi bicarbonatul erau în afara limitelor normale.

”Aceste trei analize au arătat o evoluţie de gravitate, pacienta a primit tratament şi monitorizare, iar la ora 2:00 în noaptea de 15 spre 16 a instalat primul stop cardio-respirator, iar la ora 6:30 spre 7:00 a instalat al doilea stop cardio-respirator, care nu a mai putut fi resuscitat”, a precizat Aurelia Ţaga.

Întrebată dacă este adevărat că partenerului femeii i s-a spus că ar avea probleme din sfera psihică, directorul medicul a răspuns: ”Noi, din ancheta pe care am făcut-o cu medicii, nu s-a pus această problemă, comisia de ginecologi s-a întrunit pentru a stabili ce este mai bine de intervenit şi s-a stabilit că pe febră şi pe un uter în suferinţă nu se intervine în urgenţă, deci nu am cunoştinţă de astfel de afirmaţii”. 

”În prezent este o anchetă penală desfăşurată de Poliţia Bacău, Medicina Legală a efectuat necropsia şi a emis un certificat constatator al decesului şi sunt recoltate probe care au fost trimise la Institutul de Medicină legală din Iaşi. (…) A fost o evoluţie fulminantă spre gravitate din primele rezultate ale anchetei, nu cauza ginecologică a fost cauza către această evoluţie. Diagnosticul medicului legist a fost şoc toxico-septic, coagulare intravasculară diseminată şi sarcină oprită din evoluţie”, a adăugat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Aurelia Ţaga.

Reprezentanţii Poliţiei Bacău au declarat pentru News.ro că partenerul femeii a depus o plângere la această instituţie, o anchetă fiind deschisă. Investigaţia vizează comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Etichete: bacaugravida deces bacaumaternitate

Citeste si...

Cristian Mungiu câștigă din nou Palme d’Or la Cannes, după 19 ani. „Fjord” transformă regizorul român într-un nume rar al cinematografiei mondiale

Cristian Mungiu câștigă din nou Palme d’Or la Cannes, după 19 ani. „Fjord” transformă regizorul român într-un nume rar al cinematografiei mondiale

24 mai 2026
0

Timp de aproape două decenii, numele lui Cristian Mungiu a rămas legat de unul dintre cele mai importante momente din...

eMAG explică restructurările: cum a schimbat un nou comportament de consum regulile comerțului online

eMAG explică restructurările: cum a schimbat un nou comportament de consum regulile comerțului online

21 mai 2026
0

Ani la rând, eMAG a fost una dintre companiile asociate aproape automat cu ideea de creștere continuă în economia digitală...

Citește și...
Este oficial: Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, dacă fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic

Este oficial: Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, dacă fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic

Urmarește-ne și pe

Popular News

  • România a strălucit la Campionatul European WDSF Stage Dance 2026. ACS Double D aduce acasă șase titluri europene

    România a strălucit la Campionatul European WDSF Stage Dance 2026. ACS Double D aduce acasă șase titluri europene

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • eMAG explică restructurările: cum a schimbat un nou comportament de consum regulile comerțului online

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Cum mai arată și ce face acum Cristiana Răduță. Artista a renunțat la cariera muzicală pentru o altă meserie

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • România lovită de un ciclon: cod roșu de ploi abundente, școli închise în Constanța

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Moartea influencerului Andrei Versace, tratată ca fiind suspectă. Surse: o supradoză de droguri, una dintre variante

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
Facebook TikTok Instagram Youtube

Contact
Termeni și condiții
Politica de confidențialitate

© 2025 TheNewsMan. Toate drepturile rezervate.

Niciun rezultat
View All Result
  • Home
  • Ultimele știri
  • Eveniment
  • Politic
  • Externe
  • Economic
  • Sănătate
  • Entertainment
  • Sport
  • Horoscop
  •  

© 2025 TheNewsMan. Toate drepturile rezervate.

Pentru imbunatatirea experientei tale pe site-ul nostru folosim fisiere de tip cookie. Cookies colecteaza informatii intr-o forma anonima. Anumite Cookies pot fi folosite in scop de promovare si sunt predefinite.
Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.