Absolvenții UMF „Carol Davila” au marcat un moment emoționant prin rostirea jurământului lui Hipocrate, simbol al dedicării lor față de medicină. Sub îndrumarea decanului Cătălin Cîrstoiu, tinerii medici și-au confirmat angajamentul de a oferi îngrijire și compasiune pacienților.
Absolvenții au depus jurământul lui Hipocrate la ceremonia organizată de UMF „Carol Davila” pe Arena Națională.
Cu această ocazie festivă,Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu Cătălin Florin, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București si unul dintre cei mai importanți medici din România, și-a exprimat speranța că tinerii medici își vor exercita profesia în țară, cu profesionalism, bună credință și empatie față de pacienți.
Cu ocazia acestui eveniment festiv, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, a rostit jurământul, fiind urmat de absolvenți.
„Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţia sacră;
Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora;
Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”
Jurământul lui Hipocrate reprezintă un angajament moral pentru medici în exercitarea profesiei
Hippocrate din Cos, cel mai cunoscut medic al Greciei antice, s-a născut în jurul anului 460 î.Hr. pe insula Cos și a murit în aproximativ 370 î.Hr. în Larissa, Tessalia. Este asociat cu Jurământul lui Hippocrate, un cod moral pentru medici, rostit și astăzi de absolvenți. Provenind dintr-o familie dedicată cultului lui Esculap, el a învățat medicina de la tatăl său, Heraclide.
A părăsit insula natală pentru a călători prin Grecia, Tracia, Tessalia și Macedonia, câștigând o reputație solidă. În jurul anului 420 î.Hr., s-a întors la Cos și a fondat o școală pentru viitorii medici. Ulterior, a deschis o altă școală în Tessalia, unde a murit.
Atribuit lui Hipocrate, acest jurământ conține principii relevante și astăzi, precum confidențialitatea și interdicția relațiilor intime cu pacienții. Totuși, unele dintre prevederile sale, cum ar fi restricțiile privind avortul și eutanasia, rămân subiecte controversate.


