Istoricul Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului ex-sovietic și ai regimului Putin, explică, într-un editorial publicat în The Spectator, cum poate Occidentul răzbuna cu adevărat moartea opozantului Aleksei Navalnîi.
u un Kremlin care afirmă că trebuie să păstreze corpul liderului opoziției Aleksei Navalnîi încă două săptămâni, pentru „teste”, nu există prea multă îndoială în Occident că regimul lui Vladimir Putin este de învinovățit, direct sau indirect. Inevitabil, se discută acum despre pedepsirea acestuia.
Subsecretarul de stat de la Externe, Leo Docherty, a declarat ieri (19 februarie – n.tr.) în Parlament că guvernul ia în considerare măsuri suplimentare, dincolo de perspectivele diplomatice imediate, și că „ar fi prematur… să comenteze asupra perspectivei sancțiunilor viitoare”, dar că poate confirma „că lucrăm cu viteză și examinăm toate opțiunile în acest sens”.
Este foarte corect să existe consecințe. Până la urmă, motivul pentru care nu cunoaștem detaliile sfârșitului lui Navalnîi este acela că guvernul rus este netransparent și nedemn de încredere. A existat anunțul că Comitetul de Investigații (aproximativ analogul FBI) cercetează, dar asta nu ofertă prea mult confort având în vedere că este vorba de aceeași agenție care a inventat o speță pentru a-l trimite pe Navalnîi la închisoare.
Cu toate acestea, unii folosesc deja moartea lui Navalnîi pentru a promova măsuri care au puțină legătură reală cu cauza sa. El a fost un patriot și, deși inițial salutase anexarea Crimeei, în 2014 (pentru corectitudine, aproape fiecare rus considera că peninsula era de drept a lor), el a respins invadarea Ucrainei din 2022. Cu toate acestea, este puțin probabil să fi savurat moartea soldaților ruși de rând, iar argumentul că o moștenire potrivită reprezintă mai mult ajutor militar este discutabil. Fără îndoială, poate avea sens în propriii săi termeni, pentru respingerea imperialismului rus, dar nu neapărat în numele lui Navalnîi.
În schimb, măsura evidentă ar fi sancțiunile. Cu siguranță, Fundația Anticorupție a lui Navalnîi are o listă lungă de oficiali ruși, politicieni și oameni de afaceri pe care încă i-ar dori sancționați. Cu toate acestea, trebuie să fim și realiști. În acest stadiu al războiului politico-economic nedeclarat pe care Occidentul îl duce cu Moscova, mai multe sancțiuni individuale pot satisface dorința de a „face ceva”, dar este puțin probabil să influențeze Kremlinul. În schimb, aceasta este o oportunitate de a fi la fel de inventiv și subversiv precum ar fi putut fi însuși Navalnîi.
În primul rând, există mult mai multe lucruri pe care le-am putea face pentru a submina în țară propaganda greoaie a Kremlinului. La fel ca în timpul Războiului Rece, serviciul în limba rusă al BBC – accesat tot mai mult online – reprezintă o sursă vitală de informații pentru mulți oameni care știu că sunt mințiți de propriul lor stat. Într-o perioadă în care multe dintre serviciile în limbi străine ale BBC își văd audiența scăzând, anul trecut serviciul rus al BBC a înregistrat o creștere de 19%.
Aceasta trebuie protejată și dezvoltată, dar există și alte modalități ieftine și ușoare de a ajuta la contracararea propagandiștilor toxici ai lui Putin. În special, există servicii de știri și platforme gestionate de ruși care se opun regimului, aflați acum în Occident, care pot comunica direct cu concetățenii lor. Meduza oferă atât știri, cât și analize din interiorul Rusiei, de exemplu, în timp ce Riddle Russia, cu sediul în Glasgow, furnizează o platformă pentru unele dintre cele mai inovatoare cercetări despre această țară. Aceste servicii tind să funcționeze cu resurse minime și, pentru o fracțiune din costul, să zicem, al unui tanc Challenger 2, în valoare de 4 milioane de lire sterline, pot purta războiul informațional împotriva lui Putin.
Faptul că Kremlinul consideră o amenințare aceste surse online este evident din modul în care încearcă să restricționeze accesul la ele. Mulți ruși ocolesc aceste bariere online utilizând VPN-uri (rețele virtuale private), care, practic, le permit să pretindă că se află într-o altă țară, pentru a le putea accesa. În timp ce Kremlinul încearcă să limiteze și VPN-urile, poate că este momentul să abordăm modul în care să-i ajutăm pe ruși să le obțină și să le utilizeze?
Desigur, este nevoie de curaj pentru ca oamenii să desființeze acest regim mafiot asemănător unei republici bananiere. În acest sens, ar trebui făcut să fie mult mai ușoară și mai rapidă obținerea de azil pentru cei cu un istoric demonstrabil de campanie împotriva guvernului și de represalii ulterioare din partea statului. În timpul (primului?) Război Rece, aveam tendința să primim dezertorii cu brațele deschise. Este o ciudată ironie a celui nou că, în practică, Occidentul și-a construit propria cortină de fier pentru a-i ține pe rușii nemulțumiți acasă.
Văduva lui Navalnîi, Iulia, este o forță în sine, recunoscută de mult timp pentru faptul că și-a atenuat propria strălucire pentru a nu o periclita pe a soțului ei. După cum au arătat discursurile sale pătimașe, ținute după moartea lui, ea este atât formidabilă, cât și hotărâtă să continue cauza lui Alexei. Deși nu este potrivit să fie tratată ca o președintă în exil așa cum este Svetlana Tihanovskaia din Belarus, totuși ea trebuie să primească sprijin atât în mod practic, cât și politic, ca o forță a clarității morale.
În timpul Războiului Rece, Occidentul în general – și Marea Britanie în special – a devenit foarte bun la războiul politic, subminând Kremlinul acasă și în străinătate, nu atât prin trucuri murdare, cât cu adevărul și puterea soft. Este momentul să redobândim unele dintre acele arte întunecate care pot fi folosite în scopuri bune.
