Sorin Grindeanu și George Simion au nevoie de 233 de voturi pentru ca guvernul lui Ilie Bolojan să cadă. Moțiunea de cenzură a fost semnată de 254 de senatori și deputați, dar matematica se arată destul de complicată. Deja 5 dintre aleșii pe listele POT au anunțat că nu mai votează moțiunea. Astăzi, pe holurile parlamentului a fost un dute-vino. Fiecare vot în parte se negociază, iar soarta lui Ilie Bolojan se joacă la mustața… a câteva voturi, spune chiar Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL.
În tabăra social-democrată aritmetica e atfel: au majoritate împreună cu AUR, dar trebuie să-și securizeze voturile, să se asigure că nu vor exista trădări. PSD are deja doi oameni în minus în partid: senatoarea Victoria Stoiciu și deputatul Alexandrin Moiseev, care s-a și înscris în PNL. PSD, însă, o câștigă pe Plopeanu Rodica, deputat neafiliat, aleasă pe listele S.O.S România, care a informat Biroul Permanent al Camerei Deputaților, luni, că se înscrie în grupul PSD.
E tensiune mare la PSD, iar în această seară, Sorin Grindeanu a convocat Biroul Permanent al partidului pentru a discuta cu liderii, cu aleșii locali pentru a-și mobiliza pentru votul din Parlament.
La AUR, votul e clar, cel puțin declarativ. Au 90 de parlamentari și, teoretic, toți vor vota pentru căderea lui Ilie Bolojan.
„Nu va fi nimeni care să nu voteze. Nu există! Până la urmă când ne înscriem într-un partid ne supunem disciplinei de partid. Dar nu am auzit niciun coleg care să fie nemulțumit de decizia partidului”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Ilie Bolojan a fost astăzi în Parlament pentru a discuta cu senatorii și deputații PNL. Pe surse, negocierile sunt intense. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, susține că „în acest moment, se joacă. Cred că lipsesc vreo 5-10 voturi ca să nu treacă. Există și posibilitatea să vedem și-n alte părți, adică de ambele părți, să vedem dezertări”, a spus Ciucu.
Plecați și Partidul Oamenilor Tineri, dar cu o nouă formațiune în Parlament, UNIT, 5 aleși au anunțat și ei că nu vor vota moțiunea PSD-AUR, deși inițial au semnat-o. „Nu girăm jocurile PSD–AUR. Nu votăm o moțiune fără soluții!”, a scris deputatul Andrei Csillag, plecat din POT, pe Facebook.
Grupul minorităților naționale are în total 17 voturi și anunță că fiecare deputat și senator va vota după cum consideră de cuviință. Votul va fi „la liber”.




