S-a întors iarna la munte. Pe Valea Prahovei și în Predeal drumarii au ieșit, azi-noapte, să împrăștie sare pe drumuri. S-a depus un strat consistent de zăpadă, iar turiștii care se așteptau la soare de 1 mai, vor trebui să schimbe tricourile cu hainele groase. Temperaturile resimțite sunt de -12 grade Celsius, iar vântul sporește senzația de frig.
Joi, vântul se întețește în vestul, în sudul și în sud-estul țării, iar maximele se vor situa între 7 grade, în Muntenia, şi 16 grade Celsius, în Banat. În Bucureşti vor fi cel mult 8 grade Celsius, cu ploi şi vânt. De vineri se încălzeşte puţin, când temperaturile se vor apropia şi 17 grade Celsius. Finalul de săptămână aduce maxime de 19-22 de grade Celsius, în mai multe zone din România.
În comuna Fundata, juduţul Braşov, pe DN 73 ninge. Șoseaua este acoperită de zăpadă și autoritățile recomandă prudență în circulație. Este una dintre șoselele pe care se așteaptă mult trafic în contextul minivacanței de 1 mai. La munte avem temperaturi de iarnă, iar din cauza vântului se resimt -12, -10 grade.
Prima zi a lunii mai vine cu vreme deosebit de rece, în zona litoralului. Temperaturi nu mai mari de 10-11 grade şi ploaie pe parcursul zilei. Cert este că va fi o vreme rece. În Mamaia şi Eforie Nord vor fi maxime de 11 grade Celsius, pe 1 mai. Iar la Costineşti şi Vama Veche, temperatura nu va fi mai mare de 9-10 grade.




