Sportivul austriac, în vârstă de 56 de ani, şi-ar fi fracturat coloana vertebrală în partea inferioară a corpului, iar măduva i-ar fi fost deteriorată.
Cele trei ipoteze şi cele trei fapte concrete
Scopul principal este să se stabilească dacă moartea a fost cauzată de un infarct urmat de pierderea controlului asupra aparatului de zbor și prăbușirea acestuia, sau dacă s-a întâmplat exact invers, adică un accident în aer a dus la prăbușirea paramotorului și la impactul fatal pe marginea piscinei campingului Le Mimose din Porto Sant’Elpidio.
Aparatul de zbor şi camerele video, sechestrate
Între timp, Parchetul din Fermo a pus sub sechestru, pe lângă aparatul de zbor, și camerele video instalate pe el. Chiar dacă acestea sunt distruse, experții tehnici vor încerca să recupereze memoria internă pentru a extrage filmările ce ar putea oferi mai multă claritate asupra dinamicii tragediei.
În așteptarea unor noi concluzii, prima ipoteză formulată de anchetatori rămâne aceea a unui accident. Baumgartner instalase o cameră video în spatele parapantei motorizate pentru a filma, gestionând-o cu ajutorul unui pilot automat miniatural. Apoi, poate din cauza unui blocaj, poate a unei manevre rapide, camera a ajuns în elice, provocând distrugerea aripii și prăbușirea aparatului. Sportivul austriac a încercat atunci să activeze parașuta de urgență, dar se afla deja la o altitudine prea mică și dispozitivul nu a mai avut timp să se desfășoare.



